AVIZ
referitor la proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea agenţiilor teritoriale pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi turism
Analizând proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea agenţiilor teritoriale pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi turism, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr. 72 din 27.02.2024 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr. D200/27.02.2024,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată, cu completările ulterioare, şi al art. 33 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ, cu modificările ulterioare,
Avizează favorabil proiectul de ordonanţă de urgenţă, cu următoarele observații și propuneri:
1. Proiectul de ordonanţă de urgenţă are ca obiect înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea agenţiilor teritoriale pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi turism.
2. Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se pronunță asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.
3. La al doilea paragraf din preambul, semnalăm că sintagma „care contribuie cu aproximativ 55% din PIB” este defectuos redactată, motiv pentru care propunem ca aceasta să fie reformulată, prin înlocuirea prepoziției „din” cu prepoziția „la”.
La paragraful al șaselea, pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, propunem scrierea in extenso a abrevierii „IMM- uri”.
4. La art. 1, abrevierea dintre paranteze „(ATIMMT)” trebuie eliminată, întrucât în subsidiar nu este folosită, astfel că explicitarea denumirii respective este inutilă.
5. La art. 2 alin. (1), având în vedere că, din prevederile acestui articol, rezultă că se preconizează fuziunea prin absorbție, pentru a întruni cerințele de precizie și predictibilitate ale actului normativ, este necesară menționarea în mod expres a formei în care se realizează fuziunea. Această observație este valabilă pentru toate situațiile similare din cadrul proiectului.
La alin. (2), având în vedere că, despre conducerea respectivelor agenții se face vorbire la art. 11 alin. (1), pentru evitarea unui paralelism în reglementare, sugerăm eliminarea referirii la conducerea agenției respective de către un director, numit prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului.
Formulăm aceeași observație și pentru art. 3 alin. (2) și art. (4) alin. (2).
6. La art. 5 alin. (2), având în vedere denumirea prescurtată a agențiilor respective propusă la alin. (1), menționăm că sintagma „prevăzute la alin. (1)” este superfluă, motiv pentru care propunem eliminarea acesteia.
Reiterăm observația de mai sus și pentru art. 7 alin. (2), al cărui text propunem să debuteze astfel:
„(2) Prin agenții se exercită …”.
La alin. (3), semnalăm că sintagma „iar pentru necesitățile organizării eficiente acestea pot închiria și alte spații” este inutilă, prin raportare la prevederea anterioară, potrivit căreia agențiile își pot desfășura activitatea și în spații închiriate.
Totodată, învederăm că expresia „în condițiile legii” nu asigură precizia și previzibilitatea normei, observație valabilă pentru toate cazurile similare.
Față de cele de mai sus, propunem reformularea corespunzătoare a textului.
7. La art. 7 alin. (2), este necesară îndreptarea erorii de tastare din cadrul expresiei „aplicaților/beneficiarilor”.
8. La art. 8 alin. (1) lit. a), propunem eliminarea, din cadrul expresiei „precum și în consilierea gratuită”, a prepoziției „în”, care este inutilă în contextul dat.
La lit. b), menționăm că nu sunt respectate prevederile art. 49 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „O enumerare distinctă, marcată cu o literă, nu poate cuprinde, la rândul ei, o altă enumerare și nici alineate noi”. Pe cale de consecință, este necesară reamenajarea textului, în conformitate cu dispozițiile art. 3 ale aceluiași articol, care dispune că „Dacă ipoteza marcată cu o literă necesită o dezvoltare sau o explicare separată, aceasta se va face printr-un alineat distinct care să urmeze ultimei enumerări”.
9. La art. 9 alin. (2), semnalăm că expresia „în mediul online” nu este de natură a conferi precizie reglementării propuse, astfel încât este necesar să se prevadă în mod specific unde se publică raportul respectiv.
Totodată, pentru rigoarea redactării, propunem înlocuirea expresiei „până la 1 martie” cu sintagma „până la data de 1 martie”.
10. La art. 10, recomandăm eliminarea cuvintelor „convenții”, respectiv „înțelegeri”, acestea fiind sinonime ale cuvântului „contracte”.
11. La art. 12 alin. (1), pentru precizia reglementării, propunem menționarea unui termen pentru emiterea ordinului ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului, observație valabilă și pentru alin. (4).
12. La art. 14, aducem în atenție că, prin folosirea sintagmei „în termen de minimum 15 zile”, se stabilește, practic, un termen nelimitat pentru încadrarea personalului, astfel că se impune revederea normei și reformularea sa, în funcție de intenția de reglementare.
În plus, este necesară corectarea textului, prin înlocuirea expresiei „în domeniul turism” cu expresia „în domeniul turismului”.
13. La art. 16 alin. (1), atât pentru un plus de precizie, cât și pentru evitarea unei exprimări tautologice, propunem înlocuirea sintagmei „patrimoniul cuprinzând toate elementele de activ și pasiv” cu expresia „patrimoniul acestora”.
14. La art. 18, pentru o informare corectă și completă, expresia „cu modificările și completările ulterioare” trebuie înlocuită cu sintagma „aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 18/2018, cu modificările ulterioare”.
15. Pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, este necesar ca marcajul anexei să fie plasat în partea dreaptă a paginii.
PREŞEDINTE
Florin IORDACHE
Bucureşti
Nr. 197/28.02.2024